De ce pierzi când tragi la întâmplare — și ce să faci în loc.
Jocul pare noroc curat. Nu e. Între un jucător care trage aleatoriu și unul care caută sistematic e o diferență de zeci de trageri per meci, iar în modul Greu, unde muniția e limitată, diferența asta decide direct meciul.
Cea mai frecventă greșeală: oamenii trag în celule vecine, „ca să acopere o zonă”. E risipă. Cea mai mică navă din joc — barca — ocupă 5 celule într-un gabarit de 3×3. Nicio navă nu încape într-un spațiu mai mic de 3×3.
Deci nu ai de ce să tragi în două celule aflate la distanță de 1 una de alta: dacă acolo ar fi fost ceva, ai fi găsit cu una singură. Trage în rețea, din 3 în 3, până dai de ceva. Acoperi aceeași suprafață cu de câteva ori mai puține trageri.
În momentul în care ai o lovitură, jocul se schimbă complet. Nu mai cauți — ai găsit ceva și trebuie să-l termini, mai ales că lovitura îți păstrează tura.
Din acel punct trage în celulele din jurul loviturii, nu în alt colț al hărții. Fiecare navă are cabina undeva în interiorul ei, iar navele sunt compacte: cabina e aproape de ce tocmai ai nimerit. Un jucător care găsește o lovitură și apoi se plimbă în altă parte a grilei aruncă exact avantajul pe care tocmai l-a câștigat.
Loviturile îți spun ce ai găsit. Două lovituri pe aceeași linie, la distanță de o celulă, arată altfel decât două lovituri în diagonală. Formele sunt fixe și sunt doar șase — după două-trei lovituri, de obicei se poate ghici despre ce navă e vorba și unde ar trebui să-i fie cabina.
Merită să te uiți la formele din joc înainte de meci. Cine le știe pe de rost trage a treia oară acolo unde altul trage a șaptea.
Aici se câștigă meciurile pe partea defensivă. Majoritatea jucătorilor așază navele în centru, pentru că „acolo e loc”. Rezultatul: centrul e prima zonă în care trage toată lumea.
Câteva principii care chiar ajută:
În modul Mediu ai o singură scanare 3×3 pe tot meciul, iar folosirea ei îți consumă tura. Tentația e s-o arunci în primele mutări, „ca să pornești cu un avans”. E o risipă: la începutul meciului grila e goală și orice zonă e la fel de probabilă ca oricare alta.
Radarul valorează cel mai mult când ai deja informație parțială — o navă lovită dar negăsită, o zonă în care bănuiești ceva. Atunci scanarea îți confirmă sau elimină o ipoteză, ceea ce chiar merită o tură.
140 de trageri par multe pe o grilă de 20×20 — dar grila are 400 de celule, deci nu poți acoperi nici jumătate. Tragerea aleatorie pierde matematic în modul Greu; nu e o chestiune de ghinion.
Aici tragerea în rețea nu e un sfat, e o condiție de supraviețuire. Și mai important: fiecare tragere „de curiozitate” într-o zonă deja eliminată e o tragere pe care n-o vei avea la final, când ai nevoie de ea ca să termini ultima navă.
Adversarul controlat de calculator are trei niveluri. Cel mai puternic nu trage la întâmplare: caută sistematic și, odată ce a găsit ceva, urmărește ținta cu prioritate pe cabină — exact ce e descris mai sus. Pe o grilă de 10×10 termină un meci în aproximativ 17 trageri.
Dacă vrei să-l baţi, joacă-i defensiva: împrăștiere maximă, margini, niciodată două nave alăturate.